Salut.
Mulțumesc celor care m-au votat. Serios, apreciez încrederea.
Acum, hai să fim sinceri: lotul cu care plecăm la drum e jenant. Nu slab. Jenant. Efectiv pare că ne-am întors în timp cu 10 sezoane. Avem 3-4 jucători care pot fi considerați normali. Restul? Nici atac, nici apărare, nici skill, nici idee de joc.
Suntem la nivelul în care titulari de Națională valorează 500k pe transfer list. Și nu, nu e o glumă. Realist vorbind, nu avem absolut nimic pe ce să construim. În starea actuală, echipa asta nu merge, se târăște.
Și totuși, o să încerc să fac ce se poate. Asta înseamnă, în primul rând, că nu mai putem merge pe „merge și-așa”. Dacă există oameni care vor să se implice serios – nu doar cu vorbe, ci și cu antrenament și plan pe termen lung – aștept mesajele voastre. Dacă nu, pregătiți-vă de alte sezoane penibile.
Eu nu promit miracole. Promit că n-o să mă prefac că totul e bine, când e evident că e dezastru. Mergem înainte. Cine are coloană și chef de reconstrucție, să vină alături.
HAI ROMANIA!